Primul City Break alaturi de copil / Cum ne-a facut RyanAir "cadou" excursia la Milano

 
Am tot amanat momentul unui city break alături de copil, mai ales dacă implica si zborul cu avionul. Nu stiam cum reactioneaza, dar nici noi nu cred ca eram foarte pregatiti pentru o astfel de experienta. De data aceasta, trecand de 5 ani, am zis ca este timpul sa ni se alature si fetita in mini-vacantele noastre.

Pentru asta am ales o locatie comuna pentru City Break-uri, Milano, un oras civilizat si bine dezvoltat din toate punctele de vedere.

Iar alegerea s-a dovedit a fi una inspirata, Milano surprinzandu-ne placut inca de la prima "atingere". Cladiri noi sau bine intretinute, strazi curate, transport in comun bine dezvoltat si multa civilizatie. Exact ce ne trebuia pentru un weekend cu copilul in Milano.

Pana acolo, zborul cu avionul a fost placut pana la un punct, cand fetita s-a plictisit, dar a si reclamat ca o dor urechile si ca nu mai aude bine. Intr-un final, dupa o mica repriza de plans, am aterizat cu bine, iar drumul de la aeroportul din Bergamo pana la Milano a durat aproxiamtiv 50 minute cu un autocar care se ia din fata terminalului de sosiri si care costa 5 euro/persoana.

Dupa ce am lasat bagajele la hotel, a urmat prima zi de vizita, adica zona turistica a orasului Milano: Piazza Duomo, Galeriile Vittorio Emanuele II, apoi am continuat pe Via Dante pana la Castelul Sforzesco, dupa care am traversat parcul Sempione pana la Arco della Pace.
De acolo, pana la hotel am incercat si o plimbare cu unul din simpaticele tramvaie vintage din dotare.
Pentru transportul în oraș am preferat o cartela valabila 48 de ore, care a costat 8.25 euro. O călătorie costa 1.5 euro, iar pentru o cartela valabila o zi platesti 4.5 euro.

Seara am petrecut-o mai intai in Piazza Gae Aulenti, o piata noua, ultra moderna, in care regasesti cladiri de birouri, interminabilele turnuri UniCredit, blocurile Bosco Verticale si multe magazine noi, iar cina am luat-o pe Navigli, un fel de centru vechi al orasului Milano. Preturile sunt...de Milano, o pizza pleaca de la 7 euro, o portie de paste 10-11 euro, iar o bere medie costa 5-7 euro, in functie de unde te asezi.

La toate aceste plimbari am avut mini-caruciorul dupa noi pentru copil, altfel nu stiu cum ne-am fi descurcat cu Anastasia in aceasta excursie :)

Como - Bellagio - Varenna. Cum calatoresti si cat costa
Daca am ajuns la Milano, nu puteam sa nu ne gandim si la o escapada la lacul Como. Distanta e relativ mica, iar variantele de a ajunge acolo sunt mai multe, depinde ce vrei sa alegi si cat vrei sa platesti. Noi am incercat sa facem un tur pentru a cuprinde cat mai mult din aceasta zona. Am plecat cu trenul spre orasul Como, apoi ne-am intors din Varenna, dupa ce am traversat o parte din lac cu FerryBoat-ul, timp de 2 ore.


Mai exact, de la Milano la Como am ajuns cu trenul, cam intr-o ora. In Como, pana sa ne imbarcam pe Ferry pentru o calatorie de neuitat, am avut timp sa urcam si pe munte cu funicularul pentru o priveliste de poveste, apoi am coborat si am continuat calatoria pe lac pana la Bellagio. De la Como la Bellagio faci 2 ore, calatoria fiind de fapt un zig-zag între superbele satuce de pe marginea lacului. Celebra statiune o poti strabate la pas, printre stradute inguste si dichisite. Apoi, din Bellagio la Varenna am traversat tot cu FerryBoat-ul, insa distanta e mica, a durat doar 10-15 minute. Nici Varenna nu e de lepadat, este o statiune la fel de frumoasa, cu privelisti superbe. De acolo, am luat trenul inapoi spre Milano, pe celalalt brat al lacului, trecand prin Lecco si Monza.
Am atasat o harta pentru a intelege mai bine.

Preturile acestei calatorii sunt urmatoarele: Tren Milano - Como, 4.8 euro; Funicular Como - 5,5 euro/dus-intors; FerryBoat Como - Bellagio 10,4 euro, FerryBoat Bellagio - Varenna - 4,6 euro, Tran Varenna - Milano 6,7 euro. Pentru copil, preturile au fost la jumătate.

Aceasta excursie ne-a ocupat o zi intreaga, insa a meritat, astfel ca urmatoarea zi, cea de-a treia, de fapt jumatate din ea, am petrecut-o tot in Milano. Baietii au vizitat Casa Milan si stadionul San siro, iar fetele au ramas la o mica vanatoare de suveniruri.

Cum am obtinut compensatii de la RyanAir pentru zborul intarziat
Din pacate, excursia s-a incheiat cu o intarziere neplacuta a avionului. Chiar daca eram in garda cu ultimele evenimente de la RyanAir, care si-au anulat zilnic intre 50-60 de curse din cauza intarzierilor. Am tot sperat sa nu ni se intample chiar noua. Degeaba, avionul a intarziat aproape 4 ore, astfel ca am ajuns acasa rupti de oboseala, dar si cu ceva stres.

Totusi, acest eveniment neplacut l-am transformat mai tarziu intr-un beneficiu. La indicatiile unei colege m-am interesat despre modul in care poti primi compensatii de la RyanAir in cazul in care avionul are o intarziere mai mare de 3 ore. Am intrat la ei pe site, am completat formularul de compensatii, iar dupa aproximativ 10 zile am primit 500 de euro in cont. Suma este una standard, 250 euro/pasager pentru o distanta mai mica de 1500 km. Ea creste odata cu distanta, putand ajunge la 400 euro sau chiar la 600 de euro/persoana. La aceasta cursa, RyanAir ne-a despagubit doar pe mine și pe sotie, folosindu-se de o chichiță, argumentand ca biletul copilului nu a fost unul `full price`, adica nu am platit locul pe scaun, aceasta fiind singura diferenta intre biletele noastre.

Concluzii
Ca si concluzie, se poate merge cu copilul intr-un city break de acest fel. Este, intr-adevar, mai dificil (depinde de copil:)), insa nu imposibil. Recomand un carut in bagaj, mai ales ca transportul lui este gratuit pe avion. In plus, Milano este un oras bine dezvoltat din toate punctele de vedere. Te simti in siguranta peste tot, iar transportul in comun acopera foarte bine orasul. Ca sfat, pentru itinerariu, am renuntat la hartile letrice si am folosit aplicatia CityMapper, care m-a ajutat sa gasesc legaturi rapide si eficiente pentru transportul in comun.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Un nou traseu cu masina: Budapesta - Bratislava - Praga - Dresda - Berlin - Auschwitz - Cracovia - Muntii Tatra - Kosice - Debrecen - Oradea

Cu mașina prin Europa / 5400 km parcursi - 10 tari vizitate

Napoli, Vezuviu, Pompeii, Sorrento, Capri, Amalfi - O vacanta de vis